Viața fără carii ar fi mai frumoasă, mai liniștită, fără dureri dentare, fără vizite lungi și neplăcute la stomatolog, stomatologul ar fi prietenul nostru, relațiile noastre sociale ar fi îmbunătățite, sănătatea generală a organismului ar fi, și ea, mai bună, iar calitatea vieții fiecăruia dintre noi ar fi net superioară.
Pare departe acest obiectiv, dar nu este imposibil de atins. În mod surprinzător, tot ce avem de făcut sunt câteva lucruri simple, care necesită un efort foarte mic și care aduc beneficii de valoare inestimabilă.
Un studiu efectuat în 2019 arată că, în România, procentul adolescenților care se spală pe dinți de cel puțin 2 ori pe zi este între 40.8% – 61.6%. Un alt studiu a raportat că doar 44% din populația română adultă se spală pe dinți de 2 ori pe zi, iar 7% dintre persoanele evaluate au declarat că se spală pe dinți din 2 în 2 zile, sau niciodată.
Aceste procente sunt îngrijorătoare și se reflectă în afecțiunile orale și dentare grave pe care medicii stomatologi le tratează în fiecare zi. Îngrijind dantura ne asiguram nu doar un zâmbet frumos ci ne și protejăm sănătatea generală. Problemele de sănătate orală se corelează cu probleme cardiace, articulare, hepatice și alte afecțiuni patologice ale organismului.
Dacă fiecare dintre noi va avea și mai multă grijă la propria igienă orală și la propriile obiceiuri, progresele, la nivel de comunitate, vor fi imense.
Împreună putem îmbunătăți situația!
Noi îți vom oferi sprijinul, în fiecare lună, cu idei și sugestii care să te ajute să ai o sănătate orală de nota 10!
Prof. Dr. Ondine Lucaciu
Medic Primar – Chirurgie dento-alveolară
Asist. univ. Dr. Nausica Petrescu
Medic Stomatolog